ProSport a scris în urmă cu o săptămână despre un eveniment ciudat, petrecut în prima ligă de fotbal feminin, la partida Olimpia Cluj – Heniu Prundu Bârgăului.
Oficialii echipei Heniu Prundu Bârgăului au sunat atunci la 112 pentru că Mihaela Ciolacu, de la Olimpia Cluj, era în teren, cu toate că fusese depistată cu Covid-19 în urmă cu câteva zile. Cum arbitrul i-a permis să joace, oficialii oaspeților au chemat poliția. Partida s-a jucat, iar Heniu a făcut plângere către Comisia de Disciplină.
Doar că acest caz n-a mai ajuns pe rol, cei de la FRF invocând faptul că acea contestație nu a fost depusă înainte de începerea jocului, cum prevede regulamentul.
„Au găsit această „chichiță”, cum că am depus tardiv contestația, pentru că am făcut-o abia la pauză. Eu am contestat în fața arbitrilor, la începutul meciului, dar în scris am făcut-o abia la pauză. Astfel nu s-a mai ținut cont de documentația depusă, dar noi am contestat și nerespectarea protocolului medical, pe lângă dreptul de joc. Iar asta se poate face și la pauză, dar nu s-a ținut cont. Ne surprinde, pentru că nu s-au luat în considerare toate argumentele”, a declarat președintele celor de la Heniu, George Ruscău.
Alin Cioban, președintele Olimpiei Cluj, a declarat atunci că jucătoarea avea avizul DSP-ului de a ieși din izolare pentru că avusese două teste negative. Cei de la Heniu vor să apeleze la instanțele civile.
„Au acționat împotriva noastră. Ne vom adresa Instanței. Vom face plângere penală pentru abuz în serviciu al celor de la DSP și pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a spus George Ruscău
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER